„Șapte” artiști într-o expoziție colectivă inedită de pictură, sculptură și artă decorativă la Artoteca BMB

Marţi, 10 decembrie, începând cu ora 18.00, Biblioteca Metropolitană București vă invită la vernisajul unei expoziții colective inedite de pictură, sculptură și artă decorativă, care face parte din Stagiunea Permanentă de Artă Plastică „Temeiuri”, intitulată sugestiv „Șapte”.

Artiștii care semnează expoziția, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, sunt nume afirmate ale simezelor actuale și vor putea fi întâlniți la deschiderea evenimentului: Gheorghe Butnaru, Georgeta Hlihor, Mihai Hlihor, Dan Munteanu, Gheorghe Mosorescu, Cristian Olteanu și Vasile Soponariu.

Expoziţia este curatoriată de reputatul critic de artă, domnul dr. Radu George Serafim și de doamna Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice, care vor prezenta publicului un nou val de artiști români.

Expoziţia de artă poate fi vizitată în perioada 10 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, gratuit, conform programului Artotecii BMB, la adresa Șoseaua Mihai Bravu, nr 4 (vizavi de Primăria Sectorului 2). Informații suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul instituţiei: https://bibmet.ro/filiale/filiale-sector-2/artoteca/.

De Sfântul Nicolae, Ambasadorul Hans Klemm va citi povești copiilor la Biblioteca Metropolitană București

Filiala Emil Gârleanu a Bibliotecii Metropolitane București va găzdui vineri, 6 decembrie 2019, începând cu ora 18:30, o lectură a cărții pentru copii „Bicicleta Fermecată”, scrisă de Mihaela Coșescu și ilustrată de Andreea Chiorniță. Evenimentul este organizat pentru a celebra doi ani de la apariția cărții.

Gazda evenimentului este Brandi Anderson Bates, fondatoarea Citim Împreună România, iar invitații speciali ai serii vor fi Excelența sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm și Maria Gheorghiu, președinta asociației Ovidiu RO.

Pentru că aniversarea „Bicicletei fermecate” se conjugă cu ziua de Sfântul Nicolae, atmosfera va fi una de sărbătoare. La acest moment festiv, invitații vor asculta povestea Zamfirei, vor cânta și se vor bucura de timp de calitate și povești. Pasionații de muzică sunt rugați să își aducă instrumentele muzicale. Cadrul de sărbătoare va fi vizibil și în vestimentația participanților, care sunt invitați să poarte șosete cu modele de Crăciun.

Bicicleta fermecată este o carte despre vise, despre muncă, despre viața bunicilor și a străbunicilor noștri, despre puterea gesturilor mici. Este povestea unei fetițe de 4 ani care locuiește într-un sat îndepărtat din România și care într-o zi găsește o carte poștală cu o bicicletă. Din acel moment Zamfira visează să aibă o bicicletă cu care să călătorească și muncește din greu pentru a-și permite una.

Cartea funcționează ca un portal spre trecut, prezentându-le copiilor de azi o imagine cuprinzătoare a satului românesc, așa cum arăta el pe vremuri, cu detalii vizuale despre arhitectura caselor, așezarea lor în sat, portul și ocupațiile țăranilor. La o privire mai atentă, cartea înglobează însă și metafore și idei abstracte, care îi fac pe cititori să reflecteze. Zamfira îmbătrânește muncind pentru visul ei, căci banii pe care îi câștigă se risipesc mereu pe nevoile imediate, cele care nu suportă amânare. Pe de altă parte, în momentul când visul ei devine pe neașteptate realitate, Zamfira întinerește, redevenind copilul de odinioară.

Călătoriile Zamfirei pe bicicletă în țări îndepărtate, în univers sau în alte dimensiuni, îi îndeamnă pe cititori să își dea frâu liber imaginației și să își închipuie propriile aventuri pe o bicicletă miraculoasă, capabilă să-i ducă oriunde și-ar dori.

În cei doi ani de la publicare, cartea a bucurat numeroși copii, părinți și bunici. A stors multe lacrimi și a ajutat cititorii să compună propriile lor povești din călătoriile lor imaginare.

Volumul „101 Basme Românești”, punte între București și Chișinău

Volumul „101 Basme Românești” scris de copii cu vârsta între 6 -14 ani, tipărit sub egida Editurii Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, a fost lansat, prima dată, joi, 28 noiembrie, la București, în Sala Mică a Palatului Național al Copiilor și ulterior la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chişinău, sâmbătă, 30 noiembrie 2019, în prezența unui public numeros și entuziast.

„101 Basme Românești” aduc un frumos omagiu celor 101 ani împliniți de la Marea Unire. Copiii, prin creațiile lor, au reușit să unească simbolic Moldova cu Țara Românească, deoarece nu fac altceva decât să coboare în trecut în lumea basmelor fondatoare, ale miturilor care au creat provinciile românești.

În prezența bibliotecarilor, a însoțitorilor și invitaților, la festivitatea de premiere a micilor scriitori de la București, directorul general al Bibliotecii Metropolitane București, Ramona Ioana Mezei, le-a înmânat copiilor diploma de Mic scriitor și primele exemplare tipărite ale volumului „101 Basme Românești”, precum și cadouri din partea Centrului de Proiecte Educaționale și Sportive București PROEDUS din cadrul Primăriei Capitalei.

„Rezultatele atelierelor au întrecut toate așteptările noastre și a fost foarte dificil să alegem doar 101 basme. De ce 101 basme? Pentru că marchează împlinirea a 101 ani de la Marea Unire și am încercat, prin intermediul acestui proiect, să facem o punte peste Prut. În dreapta și în stânga Prutului ne-am dat mâna și am creat un spațiu cultural comun românesc.” (Ramona Ioana Mezei, Director general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti)

„101 basme românești” este un proiect dedicat preadolescenților, mai exact, imaginației și creativității lor, menit să dea aripi micilor scriitori și să le reamintească de valori și modele. În atenta coordonare a bibliotecarilor, basmele au fost scrise pe durata vacanței de vară în cadrul atelierelor de scriere și ilustrare creativă, derulate la Biblioteca Metropolitană Bucureşti și, în paralel, la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din Chişinău.

La evenimentul din Republica Moldova a participat ministrul consilier al Ambasadei României la Chișinău, Valeriu Stoica, precum şi delegația BMB, formată din Ramona Ioana Mezei, Director general al BMB, Florentina Dobrogeanu – Ipsilante, Director de specialitate al BMB și trupa Teatrului de păpuși „Licurici” al BMB.

Mentorii copiilor participanți la atelierele de scriere desfăşurate la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” au fost scriitorii: Lidia Grosu, Victoria Fonari, Dumitru Crudu, Elena Taragan.

Mai mult basmele create la București și Chișinău au fost sursa de inspirație a două scurte piese cu care Teatrul de păpuși „Licurici” i-a încâtat pe spectatorii prezenți în cadrul celor două evenimente.

Acest proiect este dovada că lumea cărții nu a murit odată cu apariția internetului și tehnologiei, iar mefiența bătrânilor cărturari nu împiedică nici creativitatea copiilor, nici comunicarea dezinvoltă a tinerei generații.

Volumul 101 Basme Romanesti, format pdf.

A fost odată ca niciodată… au fost „101 Basme Românești”

Biblioteca Metropolitană București (BMB) vă invită joi, 28 noiembrie, de la ora 18:00, la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor, la lansarea volumului „101 Basme Românești”, basme născute din imaginația extraordinară a copiilor care nu au uitat de bibliotecă nici în vacanță.

„101 basme românești” este un proiect dedicat preadolescenților, mai exact, imaginației și creativității lor. În atenta coordonare a bibliotecarilor, basmele au fost scrise pe durata vacanței de vară în cadrul atelierelor de scriere și ilustrare creativă, derulate la Biblioteca Metropolitană Bucureşti și, în paralel, la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din Chişinău.

Cele două rețele de biblioteci publice au demonstrat că distanța nu este un obstacol, că viitorul se construiește azi, acum, și că pot contribui la „șlefuirea” generației de mâine. Așa a luat naștere proiectul „101 basme românești”, menit să dea aripi micilor scriitori și să le reamintească de valori și modele. Totodată, aceste basme aduc un frumos omagiu celor 101 ani împliniți de la Marea Unire.

Volumul „101 basme românești”, tipărit sub egida Editurii Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, va fi lansat și la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chişinău, în data de 30 noiembrie 2019 și în prezența delegației BMB, formată din Ramona Ioana Mezei, Director general al BMB, Florentina Dobrogeanu – Ipsilante, Director de specialitate al BMB și Teatrul de păpuși „Licurici” al BMB.

Basmele create la București și Chișinău sunt sursa de inspirație a două scurte piese cu care Teatrul de păpuși „Licurici” alege să-i încânte pe spectatori.

În prezența bibliotecarilor, a conducerii BMB, a însoțitorilor și invitaților, copiilor le vor fi înmânate primele exemplare tipărite ale volumului, precum și o diplomă care le atestă calitatea de mic scriitor.

Vernisajul expoziţiei personale a artistei Maria Balea la Artoteca BMB

Biblioteca Metropolitană București invită iubitorii de artă la vernisajul expoziţiei personale a artistei Maria Balea, din cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică „Temeiuri”. Evenimentul are loc marţi, 5 noiembrie, începând cu ora 18.00, la Artoteca BMB, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4.

„Pictura Mariei Balea compune suprafaţa combinând, în funcţie de momentul subiectiv, gestualismul şi informalul. O mişcare amplă, lentă, a maselor cromatice este intersectată de mişcarea rapidă, intens dinamică a gestului marcat, deseori de un accent cromatic agresiv. Gestul intră în dialog cu suprafaţa în care evoluează cu temporalitatea lor lentă masele cromatice rafinate, de griuri calde sau reci, fie impunând  un accent puternic, tranşant, de culoare aproape pură sau o grafie puternică ca o condensare de narativitate prefigurală, fie ca descărcare fulgurantă a unei tensiuni sublimate în semnalarea ca proces direcţionat spre generarea de semn. Discursul pictural al artistei, transpune vizual această permanenţă a desincronizărilor între timpul subiectiv, disponibil accelerărilor  şi fragmentărilor, ritmat de incidenţe exterioare şi interioare, şi timpul unei realităţi cu alte repere decât cele ale agitaţiei umane, ale duratelor istorice şi cotidiene, al imediatului biologic sau cultural.” (Alexandra Titu, critic de artă)

Maria Balea a absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, promoția 1994, sub îndrumarea profesorului Ioachim Nica. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 1999.

Expoziţia este curatoriată de reputatul critic de artă, domnul Radu George Serafim și de doamna Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice.

Expoziţia de artă poate fi vizitată în perioada 5 noiembrie – 5 decembrie, gratuit, conform programului Artotecii BMB. Informații suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul instituţiei: https://bibmet.ro/filiale/filiale-sector-2/artoteca/.

Nocturna bibliotecii – Noaptea cărților care ne bântuie zilele

BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREȘTI invită publicul bucureştean de toate vârstele să petreacă în compania cărţilor încă o noapte albă, plină de activități menite să transforme simpla vizită la bibliotecă într-o experienţă culturală inedită.

Aflată la cea de-a VIII-a ediție,  NOCTURNA BIBLIOTECII se va desfășura vineri, 1 noiembrie, începând cu orele 18:00, în trei dintre filialele BIBLIOTECII METROPOLITANE BUCUREȘTI – Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, Filiala „Dimitrie Cantemir” și Filiala „George Coșbuc” – un adevărat periplu cultural‑distractiv care provoacă vizitatorii să-şi mai etaleze pentru o noapte frumoasele costume de Halloween.

Sediul Central „Mihail Sadoveanu” a pregătit o serie de activităţi speciale pentru această noapte: atelier de lectură şi creativitate pentru copii, operă, teatru, atelier Lip Dub, jocuri de societate, o mini-expoziţie de fotografii trimise de fanii pisicilor şi, bineînţeles, multe cărți surpriză.

Filiala „George Coșbuc” deschide nocturna cu un atelier de lectură, creativitate și îndemânare, urmat de un spectacol pentru iubitorii de SF şi o adevărată „vânătoare de cărți”. Pe durata evenimentului vizitatorii vor fi provocaţi cu răvaşe… ghiceşti sau citeşti!

Filiala „Dimitrie Cantemir” așteaptă copiii, de la ora 19:00, la un atelier de lecturi sonore, apoi un atelier creativ, jocuri distractive, karaoke, o paradă a costumelor și o vizionare de film. Desigur şi adulţii vor fi invitaţi să ia parte la activităţi ce le sunt dedicate: un atelier de creativitate şi un workshop despre inteligenţa emoțională şi empatie.

Program Nocturna bibliotecii

„Când voi fi Mare” – consiliere și orientare profesională

Comunicat de presă

Când voi fi Mare” – consiliere și orientare profesională pentru copii

Personalități și modele pentru noua generație

BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREȘTI anunță prima sesiune de lucru din cadrul proiectului Când voi fi Mare” – consiliere și orientare profesională pentru copii  ce va avea loc sâmbătă, 26 octombrie 2019, ora 11:00, la Primăria Sectorului 2, str. Chiristigiilor, nr. 11-13.

În cadrul primei sesiuni vor participa nume de referință din diferite domenii, personalități care îi vor introduce pe participanți în tainele profesiei alese:

Octavia Geamănu – prezentator tv (Observator – Antena 1) și blogger

Ana – Maria Stancu – președinte Asociația  E-Civis, fondator RoboHub

George Rotaru – pilot acrobat, președinte Aeroclubul României

Cuzin Toma – actor (Las Fierbinți, ProTV)

Ilie Marinescu – psiholog, poet

Ștefan Birtalan – handbalist, triplu medaliat olimpic, dublu campion mondial

Lucian Sânmărtean – fotbalist, manager sportiv al loturilor de juniori FRF

Proiectul este realizat în parteneriat cu Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, Centrul Cultural “Mihai Eminescu” Sector 2 și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

 „Când voi fi Mare” – consiliere și orientare profesională pentru copii se va desfășura în perioada anului şcolar 2019 – 2020 și se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, elevi înscriși în instituțiile de învățământ din Sectorul 2.

Pentru ca activitatea de consiliere vocațională să aibă succes, este nevoie de o cunoaștere reală a personalității elevului, în acest sens s-au utilizat mai multe metode de investigare precum chestionarul, observația, convorbirea. Pe baza răspunsurilor unui chestionar de interese și aptitudini, fiecare instituție de învățământ a întocmit o listă restrânsă de elevi (aproximativ 22 de elevi/ unitate de învățământ) care vor participa în cea de-a doua parte a proiectului, și anume în atelierele de lucru.

În cadrul atelierelor, trainerii – specialiști în domeniile respective- vor susține o prezentare sintetică a unui număr de aproximativ 5-6 meserii, în scopul informării, consilierii și alegerii/orientării către o profesie. Atelierele se vor desfășura în Filialele Bibliotecii Metropolitane București din Sectorul 2. Atât elevii incluși în proiect, cât și unitățile de învățământ participante vor primi diplome de participare.

Următoarele sesiuni vor avea loc în noiembrie 2019, februarie 2020, aprilie 2020, mai 2020, sesiuni în care vor participa alte personalități din domeniile de interes ce au fost menționate de elevi în chestionarele de interese și aptitudini.

Mulțumim tuturor partenerilor, profesorilor și trainerilor implicați.

Detalii despre proiectele și evenimentele Bibliotecii Metropolitane București puteți găsi pe www.bibmet.ro .

Vernisajul expoziţiei personale „Emoții” a artistului Gheorghe Coman la Artoteca BMB

Vernisajul expoziţiei personale „Emoții” a artistului Gheorghe Coman la Artoteca BMB

Biblioteca Metropolitană București invită iubitorii de artă la vernisajul expoziţiei personale a artistului Gheorghe Coman, intitulată „Emoții”, din cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică „Temeiuri”. Evenimentul are loc marţi, 8 octombrie, începând cu ora 18.00, la Artoteca BMB, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4.

„Gheorghe Coman a intrat în atenţia iubitorilor de artă de mai bine de un deceniu şi jumătate, graţie atât numeroaselor expoziţii personale deschise în galerii din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării, cât şi frecventelor prezenţe în cadrul unor manifestări specifice cu caracter colectiv – expoziţii periodice, tematice, ocazionale etc. Lucrările sale prezentate astfel publicului s‑au remarcat constant prin acurateţea limbajului plastic, prin limpezimea şi coerenţa compoziţiei, precum şi prin mesajul intrinsec al întregului  demers artistic personal, acesta  fiind dezvoltat preponderent pe coordonatele stilistice identificabile în siajul contemporan al picturii clasice româneşti.” (Corneliu Ostahie, scriitor şi cronicar de artă)

Pictorul Gheorghe Coman, „un continuator în spiritul valorilor consacrate” (Negoiță Lăptoiu, istoric şi critic de artă), a absolvit Universitatea Națională de Arte – Bucureşti, FADD – Secția Ceramică, promoția 2014. Cariera sa artistică impresionează prin numeroase expoziţii personale şi de grup, precum și prin participări la tabere de creație.

Expoziţia este curatoriată de reputatul critic de artă, Radu George Serafim și de doamna  Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice.

Expoziţia de artă poate fi vizitată în perioada 8 octombrie – 8 noiembrie, gratuit, conform programului Artotecii BMB. Informații suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul instituţiei: https://bibmet.ro/filiale/filiale-sector-2/artoteca/.

Biblioteca Metropolitană București a inaugurat prima Colecție de carte românească la Biblioteca San Francesco della Vigna din Veneția, Italia

Continuarea unei prestigioase tradiții culturale asumată de Biblioteca Metropolitană București (BMB), cu sprijinul Primăriei Municipiului București și al Institutului Cultural Român, a culminat cu inaugurarea primei Colecții de carte românească din Veneția, Italia, constituită din cărți preponderent religioase, volume de beletristică și cărți istorice, dar și ultimele ediții ale prestigioasei reviste „Literatorul”.

În perioada 5-6 septembrie, o delegație condusă de Ramona Ioana Mezei, director general al BMB, a pus bazele unei colaborări de lungă durată între cele două instituții. În acest sens, a fost semnat și parafat acordul de parteneriat dintre Biblioteca San Francesco della Vigna și Biblioteca Metropolitană Bucureşti, de către cei doi reprezentanți Rino Sgarbossa și Ramona Ioana Mezei.

„Aceste cărți sunt binevenite atât pentru studenții români care își pregătesc studiile masterale și predoctorale la Institutul San Bernardino din Veneția, cât și pentru comunitatea românească din zonă.”, au fost cuvintele de mulțumire ale directorului general al Bibliotecii San Francesco della Vigna, Rino Sgarbossa, la adresa BMB.

Ramona Mezei, director general al BMB, a mulțumit pentru ospitalitate și a declarat că este o bucurie ca fondului de carte existent, de peste 170000 de cărți, inclusiv carte rară de patrimoniu atât în limba italiană, cât și în alte limbi de circulație internațională, i se adaugă și volume în limba română.

După inaugurare, delegaţia română a fost condusă într-un tur ghidat al bibliotecii veneţiene, făcând astfel cunoştinţă cu ceilalţi bibliotecari, dar şi cu fondul bogat de documente deţinut.

În data de 6 septembrie, delegaţia ce a reprezentat Biblioteca Metropolitană Bucureşti a avut o întâlnire cu preşedintele Asociaţiei „Romeni e Moldavi in Veneto”, domnul Alexandru Iacob. În cadrul acestei întâlniri a fost prezentat Centrul Cultural din Mestre, Veneţia şi a fost încheiat un acord de parteneriat între bibliotecă şi asociaţie în vederea înfiinţării unei biblioteci româneşti pentru folosul comunităţii din Mestre, dar şi în Trieste.

De asemenea, în cadrul discuţiilor avute au fost abordate teme precum susţinerea comunităţilor de români din diaspora pentru păstrarea limbii române, tema identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român precum şi necesitatea organizării de evenimente cu caracter cultural, artistic, ştiinţific, educaţional, documentar, lansări de carte și deschideri de biblioteci.

Această acțiune a Bibliotecii Metropolitane București cultivă ideea de toleranță și de participare a spiritualității și culturii române în spațiul valorilor universale.

Primul fond de carte românească, oferit de BMB, va fi inaugurat la Biblioteca San Francesco della Vigna din Veneția, Italia

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) inaugurează în perioada 5 – 6 septembrie 2019 prima Colecție de carte românească din cadrul Bibliotecii San Francesco della Vigna, Veneția, Italia. Pentru românii stabiliți în Italia, BMB va transfera, cu titlu gratuit, cărți preponderent religioase, dar și volume de beletristică și cărți istorice.

Transferul va avea loc ca urmare a semnării unui protocol de colaborare între Biblioteca Metropolitană București și Biblioteca San Francesco della Vigna, Veneția, Italia.

La inaugurarea colecției vor avea loc evenimente care contribuie la promovarea valorilor culturale românești în comunitatea românească din zonă. De asemenea, va avea loc şi un schimb de experienţă între cele două instituţii.

Totodată, în data de 6 septembrie 2019 va avea loc o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor românești din zona Veneției, în cadrul căreia se va discuta posibilitatea de înfiinţare în alte oraşe ale Italiei de colecţii de carte românească pentru folosul comunităţilor de români din zonele respective.

În Anul Cărții, Biblioteca Metropolitană București are printre obiectivele sale şi trimiterea de carte românească peste graniţele ţării, acolo unde sunt comunităţi de români, pentru constituirea de biblioteci/colecţii de carte românească.

Partener instituțional: Institutul Cultural Român