Vernisajul expoziţiei personale „Emoții” a artistului Gheorghe Coman la Artoteca BMB
Biblioteca Metropolitană București invită iubitorii de artă la vernisajul expoziţiei personale a artistului Gheorghe Coman, intitulată „Emoții”, din cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică „Temeiuri”. Evenimentul are loc marţi, 8 octombrie, începând cu ora 18.00, la Artoteca BMB, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4.
„Gheorghe Coman a intrat în atenţia iubitorilor de artă de mai bine de un deceniu şi jumătate, graţie atât numeroaselor expoziţii personale deschise în galerii din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării, cât şi frecventelor prezenţe în cadrul unor manifestări specifice cu caracter colectiv – expoziţii periodice, tematice, ocazionale etc. Lucrările sale prezentate astfel publicului s‑au remarcat constant prin acurateţea limbajului plastic, prin limpezimea şi coerenţa compoziţiei, precum şi prin mesajul intrinsec al întregului demers artistic personal, acesta fiind dezvoltat preponderent pe coordonatele stilistice identificabile în siajul contemporan al picturii clasice româneşti.” (Corneliu Ostahie, scriitor şi cronicar de artă)
Pictorul Gheorghe Coman, „un continuator în spiritul valorilor consacrate” (Negoiță Lăptoiu, istoric şi critic de artă), a absolvit Universitatea Națională de Arte – Bucureşti, FADD – Secția Ceramică, promoția 2014. Cariera sa artistică impresionează prin numeroase expoziţii personale şi de grup, precum și prin participări la tabere de creație.
Expoziţia este curatoriată de reputatul critic de artă, Radu George Serafim și de doamna Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice.
Expoziţia de artă poate fi vizitată în perioada 8 octombrie – 8 noiembrie, gratuit, conform programului Artotecii BMB. Informații suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul instituţiei: https://bibmet.ro/filiale/filiale-sector-2/artoteca/.