Comunicat de presă
„Când voi fi Mare” – consiliere și orientare profesională pentru copii
Personalități și modele pentru noua generație
BIBLIOTECA METROPOLITANĂ BUCUREȘTI anunță prima sesiune de lucru din cadrul proiectului „Când voi fi Mare” – consiliere și orientare profesională pentru copii ce va avea loc sâmbătă, 26 octombrie 2019, ora 11:00, la Primăria Sectorului 2, str. Chiristigiilor, nr. 11-13.
În cadrul primei sesiuni vor participa nume de referință din diferite domenii, personalități care îi vor introduce pe participanți în tainele profesiei alese:
Octavia Geamănu – prezentator tv (Observator – Antena 1) și blogger
Ana – Maria Stancu – președinte Asociația E-Civis, fondator RoboHub
George Rotaru – pilot acrobat, președinte Aeroclubul României
Cuzin Toma – actor (Las Fierbinți, ProTV)
Ilie Marinescu – psiholog, poet
Ștefan Birtalan – handbalist, triplu medaliat olimpic, dublu campion mondial
Lucian Sânmărtean – fotbalist, manager sportiv al loturilor de juniori FRF
Proiectul este realizat în parteneriat cu Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, Centrul Cultural “Mihai Eminescu” Sector 2 și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
„Când voi fi Mare” – consiliere și orientare profesională pentru copii se va desfășura în perioada anului şcolar 2019 – 2020 și se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, elevi înscriși în instituțiile de învățământ din Sectorul 2.
Pentru ca activitatea de consiliere vocațională să aibă succes, este nevoie de o cunoaștere reală a personalității elevului, în acest sens s-au utilizat mai multe metode de investigare precum chestionarul, observația, convorbirea. Pe baza răspunsurilor unui chestionar de interese și aptitudini, fiecare instituție de învățământ a întocmit o listă restrânsă de elevi (aproximativ 22 de elevi/ unitate de învățământ) care vor participa în cea de-a doua parte a proiectului, și anume în atelierele de lucru.
În cadrul atelierelor, trainerii – specialiști în domeniile respective- vor susține o prezentare sintetică a unui număr de aproximativ 5-6 meserii, în scopul informării, consilierii și alegerii/orientării către o profesie. Atelierele se vor desfășura în Filialele Bibliotecii Metropolitane București din Sectorul 2. Atât elevii incluși în proiect, cât și unitățile de învățământ participante vor primi diplome de participare.
Următoarele sesiuni vor avea loc în noiembrie 2019, februarie 2020, aprilie 2020, mai 2020, sesiuni în care vor participa alte personalități din domeniile de interes ce au fost menționate de elevi în chestionarele de interese și aptitudini.
Mulțumim tuturor partenerilor, profesorilor și trainerilor implicați.
Detalii despre proiectele și evenimentele Bibliotecii Metropolitane București puteți găsi pe www.bibmet.ro .