Conferința de toamnă a profesioniștilor din bibliotecile României s-a încheiat

Reuniți pentru trei zile la București, la sfârșitul săptămânii trecute, la Conferința Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice – BiblioPUBLICA 2023, bibliotecarii bibliotecilor publice din România, alături de invitați din Bulgaria, Republica Moldova și Serbia, au redefinit rolul complex al meseriei de bibliotecar, într-o societate tot mai diversificată, unde nevoia de acceptare socială și de eliminare a prejudecăților au devenit primordiale.

Programul conferinței cu tema „Biblioteci pentru comunități incluzive” a inclus prezentări, mese rotunde și evenimente cu caracter cultural, științific și educațional, în cadrul cărora au fost aduse în discuție subiecte de interes pentru bibliotecile mileniului trei: practici digitale incluzive, incluziunea socială și culturală, bibliotecile ca spații de sprijin pentru refugiați și minorități etnice, rolul bibliotecilor publice în educația non-formală.

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, prezentă la eveniment, a fost un exemplu de bune practici, prin faptul că este una dintre cele patru instituții de profil din țară care folosesc sistemul de împrumut e-books. Platforma electronică a Bibliotecii ASTRA a fost oferită drept studiu de caz, într-o prezentare legată de utilizarea internetului într-un mod activ și practic în activitatea bibliotecilor.

Cuvântul cheie al ediției din această toamnă a fost „incluziune” și modul în care acesta poate fi integrat în vocabularul și în practicile bibliotecilor din întreaga țară. Cei peste 150 bibliotecari din întreaga țară, prezenți la conferință, au avut oportunitatea de a descoperi exemple de bune practici și idei inovatoare, care ar putea contribui la schimbarea modului în care educația, digitalizarea și resursele deja disponibile în Acheter cialis en ligne france

biblioteci pot fi îmbinate, pentru ca, toate regiunile țării să se bucure de o rată cât mai mare de incluziune a utilizatorilor bibliotecilor publice.

Asociația One World Romania a prezentat, în cadrul conferinței, proiectul „Documentare la bibliotecă”, coordonat de Andreea Bratosin, care promovează introducerea filmului documentar în biblioteci, ca instrument media de dezbatere pe tema drepturilor omului. Inițiatorii acestui proiect au pus în discuție nevoia de implicare a bibliotecarilor din toată țara pentru a facilita, în comunitățile lor, înțelegerea mecanismelor de traumatizare sexuală și de implicare în sprijinirea copiilor victime și a familiilor lor.

Printre participanți s-au numărat și reprezentanți ai EUROPE DIRECT Gorj, EUROPE DIRECT Târgoviște și EUROPE DIRECT Teleorman, centre de informare europeană care promovează incluziunea pentru toți, prin organizarea de activități ce au la bază „Planul de acțiune privind integrarea și incluziunea” elaborat de Comisia Europeană pentru perioada 2021-2027. Printre principalele obiective ale Uniunii Europene se numără o mai mare acceptare socială, eliminarea prejudecăților și promovarea avantajelor asociate pluralității etno-culturale, într-o societate tot mai diversificată.

Managerul Bibliotecii Județene Sălaj, Mariana Marian, a susținut, în cadrul evenimentului, o prezentare a proiectului educațional de succes „Cu Cartea Pe Uliță”, care încurajează, într-un mod inedit, lectura și creativitatea copiilor din mediul rural, subliniind importanța multiplicării unei astfel de experiențe, la nivelul comunităților din mediul rural din toate zonele țării.

După sesiuni în plen și ateliere de lucru tematice, participanții au fost invitați și la Teatrul de Comedie, Sala „Radu Beligan”, unde au vizionat piesa de teatru „Doi pe o bancă!”.

Lucrările conferinței nu se puteau încheia altfel decât cu o vânătoare, „Tresure Hunt Cultural”, la Casa Memorială „Tudor Arghezi-Mărțișor”, unde cei prezenți, împărțiți în echipe, au avut misiunea de a descoperi mai multe chipuri ale compasiunii, comunicării nonverbale și empatiei, cu scopul de a conștientiza că toate persoanele merită și trebuie tratate normal, cu demnitate și respect, așa cum ne-am dori să fim tratați fiecare dintre noi.

Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Metropolitană București (BMB), în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România(ANBPR).

Partenerii acestui eveniment au fost: ARCUB, Teatrul de Comedie, Hanu` lui Manuc, Școala de Dresat Dragoni.

Sponsori: Softlink, Crama Valente Panciu, Tinread, IME, Admarque, Planta Romanica.

Parteneri media: TVR Cultural, TVR 3, Trinitas TV, Ziarul News, Răsfoiala, Agerpres, DC News, Radio Trinitas, Agenția de Carte.

 

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.