Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit o serie de evenimente cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Programul Bibliotecii Metropolitane București reunește expoziții de pictură, de desen și de carte, recitaluri de muzică și de poezie, ateliere creative, lecturi și sesiuni de informare ce vor avea loc atât în filialele din rețeaua BMB, cât și pe paginile de socializare ale acestora.
Pe 15 ianuarie, chiar de Ziua Culturii Naționale, va avea loc evenimentul Un altfel de Eminescu ce cuprinde o lectură publică a unui fragment din opera „Sărmanul Dionis” susținută de actorul Dan Bordeianu și însoțită de improvizații la pian interpretate de pianistul Nicolae Dumitru atât la Sediul Central Mihail Sadoveanu, str. Tache Ionescu 4, cât și live pe pagina de Facebook Bucureștii vechi în colecțiile Bibliotecii Metropolitane București.
Artoteca BMB va găzdui sâmbătă, 15 ianuarie, începând cu ora 18:00, vernisajul expoziției de pictură intitulată „Casa Havana”, în care se vor regăsi lucrările următorilor artiști: Marinela Măntescu, Laurențiu Midvichi, Ammar Alnahhas, Mirela Constantin, Gabriela Aniței, Sterică Bădălan, Mariana Constantinescu și Adriana Vasile.
Iubitorii de muzică clasică sunt invitați la operă atât pe pagina principală de Facebook a BMB, cât și pe contul de YouTube, unde vor fi postate două recitaluri de muzică clasică în care artiști ai proiectului „Opera la Bibliotecă” vor înregistra arii și cântece ale unor compozitori români: joi, 13 ianuarie 2022, ora 16:00, și sâmbătă, 15 ianuarie, ora 12:00.
Ziua Culturii Naționale va fi marcată online și printr-o activitate profesională comună cu bibliotecarii de la Biblioteca Municipală B. P Hasdeu din Chișinău, sărbătorind, totodată, și aniversarea a 30 de ani de la inaugurarea Bibliotecii „Onisifor Ghibu”. Activitatea va avea loc vineri, 14 ianuarie. Între cele două instituţii de cultură de pe malurile Prutului există o colaborare strânsă, ambele biblioteci participând de-a lungul anilor în cadrul unor multiple activităţi culturale comune.
Surprize avem și pe paginile de socializare ale filialelor, care își așteaptă utilizatorii cu expoziții de carte și de desen, ateliere creative, sesiuni informative și lecturi dedicate Zilei Culturii Naționale.
De asemenea, sâmbătă, 15 ianuarie, vă invităm să urmăriți trei recitaluri de poezie: începând cu ora 09:00, pe pagina Filialei Gheorghe Șincai și pe pagina Filialei Nichita Stănescu, urmând ca de la ora 16:00, cunoscuta actriță Adriana Trandafir să vă recite pe pagina oficială de Facebook a BMB.
Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.