În perioada 11-14 aprilie 2019, 15 bibliotecari de la Biblioteca Metropolitană București (BMB) se află într-o vizită de studiu la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chişinău.
Timp de patru zile, delegația BMB va avea posibilitatea de a cunoaște activitatea Bibliotecii Municipale „B.P Hasdeu” şi de a vizita mai multe instituții publice din Chișinău. Cu această ocazie vor fi discutate și viitoarele proiecte comune.
În prima zi, în cadrul atelierelor practice de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, participanții s-au familiarizat cu activitatea Centrului Național de Excelență (CNEPB) în date și cifre (Maria Gonța), cu inovația și creativitatea în curricula Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” (dr. Lidia Kulikovski, dr. Mariana Harjevschi, Angela Borș) şi cu serviciile inovative la BM: Connect Plus (Ludmila Pânzari).
Totodată, Biblioteca Metropolitană București a transferat cu titlul gratuit 3000 de cărți Bibliotecii Bogdan Petriceicu Hasdeu, reprezentând ultima tranșă din cele 20.000 unități pe care BMB s-a angajat să le transfere bibliotecii din Chișinău.
De asemenea, delegaţia a vizitat Parlamentul Republicii Moldova şi a participat la un spectacol la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”.