„În limba noastră, printre cele o sută de mii de cuvinte, cuvântul inimă nu-și găsește nicio rimă. Să fie pentru noi, românii, inima o realitate fără seamăn?” (Lucian Blaga)
Primăria Capitalei, prin Teatrul Dramaturgilor Români – manager Marius Bodochi și Biblioteca Metropolitană București – director general Ramona Ioana Mezei, a inițiat la începutul lunii mai proiectul cultural – educațional „Vei plânge mult ori vei zâmbi?” pentru a marca împlinirea a 125 de ani de la nașterea marelui scriitor Lucian Blaga.
Importanți oameni de teatru și reprezentanți ai unor prestigioase instituții de cultură au salutat entuziast inițiativa și astfel, Teatrul de Comedie – manager George Mihăiță, Teatrul Naţional Cluj-Napoca – manager Mihai Măniuțiu și Muzeul Naţional al Literaturii Române – manager Ioan Cristescu se alătură, începând de astăzi, demersului care se va încheia pe 9 mai, în ziua aniversară.
Proiectul a luat naștere din dorința de a prilejui o emoționantă (re)întâlnire între public și lirica blagiană. Pe paginile de socializare ale instituțiilor implicate, vă invităm să îl descoperiți pe creatorul de geniu așa cum îl poartă în suflet personalități de seamă ale culturii românești: Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Victor Ioan Frunză, Mihai Măniuțiu, George Mihăiță, Marius Bodochi, Emilia Popescu, Costel Constantin, Monica Davidescu, Ana Ciontea, Paul Chiribuță, Amalia Ciolan, Rodica Popescu Bitănescu ș.a.
Avem speranța că în aceste zile de grele încercări poezia își va găsi sălaș în inimi deschise.