Expoziția de pictură „Univers floral” la Artoteca BMB

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă vernisajul expoziției de pictură „Univers floral”, al artistei Elisabeta Sultan, joi, 3 august 2023, ora 18:30, la Artoteca BMB, șos. Mihai Bravu, 4.

Elisabeta Sultan este absolventă a Universității Naționale de Artă din București, Secția Pictură și membră titulară din anul 2021 a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A avut numeroase expoziții personale și de grup, atât în țară, cât și în străinătate.

„Într-o lume dominată de tehnologizare și de evoluție științifică, care a adus inevitabil un stil de viață trepidant, uităm să trăim bucuria simplă pe care ne-o poate oferi natura: o simplă observare a unei flori, a unui copac, sau a unui nor pe cer. Prin intermediul lucrărilor mele îndemn privitorul să își acorde o pauză din goana cu care trece prin viață și să privească frumusețea unei flori altfel decât a făcut-o o până acum. Picturile mele iau naștere dintr-o contopire între imaginea captată de ochiul uman și cea surprinsă de “ochiul” camerei foto. Floarea se transformă în obiect de studiu, astfel detaliul capătă un rol primordial, tocmai pentru a accentua spectacularul pe care ni-l poate oferi imaginea unei flori, spectacular care ne poate dărui o bucurie ce poate fi trăită oricand. În picturile mele, florile danseaza, vorbesc, își etalează măreția cu care le-a înzestrat Dumnezeu. Ele ne pot aduce mai aproape de Dumnezeu.”- Elisabeta Sultan

În deschiderea evenimentului vor vorbi despre artistă și creațiile sale curatorul expoziției, doamna Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice și decorative și invitatul special, doamna Mirela Trăistaru, pictor și doctor în arte plastice.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 3 august – 30 august 2023, de luni până vineri, conform programului Artotecii BMB.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.