București, 28 aprilie 2022

Comunicat de presă

                                         PACE (povestiri, amintiri, călătorii, emoții) – o nouă provocare creativă marca BMB

Biblioteca Metropolitană București (BMB) cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București lansează un nou proiect literar menit să încurajeze copiii și preadolescenții în dezvoltarea abilităților gramaticale și structurale, îmbunătățirea ortografiei și stimularea imaginației.

PACE – povestiri, amintiri, călătorii, emoții este un concurs dedicat micilor artiști cu vârsta între 7 – 14 ani, ce constă în ateliere de scriere și ilustrare creativă organizate în perioada 2 mai – 31 august 2022 în toate filialele BMB, precum și în incinta bibliotecilor școlare, acestea reprezentând punctul de sprijin al copiilor care vor progresa prin jocuri de construire a propozițiilor și scurte provocări de scriere și desen, producând texte cu și despre pace care, ulterior, vor fi publicate într-un volum de creație literară/ Antologie de texte tipărită la Editura Bibliotecii Metropolitane București și lansată la Festivitatea de Premiere.

Magia poveștilor le oferă copiilor sugestii de scriere imaginative și exerciții de joc de rol benefice în dezvoltarea creativității, iar scrierea propriei istorisiri conferă un impuls de încredere micilor scriitori, consolidându-le alfabetizarea prin punerea în practică a competențelor fonetice, gramaticale și de citire.

Pentru mai multe informații, puteți regăsi Regulamentul concursului pe bibmet.ro.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

Serviciul Comunicare BMB

E-mail: comunicare@bibmet.ro

www.bibmet.ro

www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/

REGULAMENT

În scopul dezvoltării abilităților gramaticale, precum și a imaginației copiilor și preadolescenților, Biblioteca Metropolitană București, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București inițiază un nou concurs literar intitulat „Pace (Povestiri, Amintiri, Călătorii, Emoții)”.

OBIECTIVE SPECIFICE:

  • Identificarea și susținerea copiilor cu înclinații creative;
  • Promovarea și mediatizarea tinerelor talente;
  • Dezvoltarea orizontului cultural al copiilor și preadolescenților.

GRUP ȚINTĂ:

Copii și preadolescenții (7 -14 ani) din Municipiul București.

REGULAMENT:

  • Textul creat nu trebuie să aibă mai mult de două pagini și o ilustrație;
  • Ideal, creația literară va avea un început, o acțiune și un deznodământ (așadar, nu neapărat un sfârșit).

ETAPELE DE DESFĂȘURARE A PROIECTULUI:

  • Derularea atelierelor în bibliotecile publice angajate în proiect: 2 mai – 31 august 2022;
  • Centralizarea, scanarea și transmiterea creațiilor către coordonatorul proiectului: septembrie 2022;
  • Analizarea lucrărilor de către comisia de evaluare: septembrie 2022;
  • Centralizarea și comunicarea rezultatelor: septembrie 2022;
  • Tehnoredactare Antologie: septembrie – octombrie 2022;
  • Lansare Antologie de creații literare și festivitatea de premiere: octombrie 2022 (data exactă și locul vor fi fixate ulterior și comunicate din timp participanților).

COMPONENȚA JURIULUI:

Violeta Ion (bibliotecar BMB)

Rodica Ambrușan (bibliotecar BMB)

Cristina Popovici (bibliotecar BMB)

Inspector Limba Română ISMB.

PREMII:

  • Concurenții care vor fi premiați vor fi anunțați pe e-mail/ personal;
  • Lucrările participanților vor fi publicate într-o Antologie de texte. Elevii participanți în concurs, cât și profesorii coordonatori vor primi gratuit câte 1 exemplar;
  • Vor fi acordate diplome pentru fiecare categorie în parte (Premiul I, Premiul II, Premiul III, Mențiune) și Marele Premiu.

Notă:

  • Nu se pot depune contestații și nu se returnează creațiile care au participat la concurs;
  • Lucrările care nu se încadrează în parametrii specificați vor fi descalificate;
  • Participarea este gratuită.