Vernisajul expoziției personale Marinela Măntescu


 

Într-o lume și pe o vreme dominată de cenușiu, la Artoteca BMB, luni 28 ianuarie, s-a deschis expoziția artistei Marinela Măntescu, o oază de lumină și culoare, plină de flori, de viață și de frumos.
Cu o bogată experiență artistică , având peste 250 de expoziții în țară și străinătate și cu povara unor dascăli renumiti, Corneliu Baba și Marius Cilievici, pictura Marinelei Măntescu se remarcă prin autenticitate, rafinament și prin forță cromatică.
În deschiderea expoziției au luat cuvântul Ramona Mezei, directorul general al Bibliotecii Metropolitane București, criticul de artă Radu Gheorghe Serafim, iar oaspete special a fost Corneliu Vlad, renumit ziarist de politică externă. Expoziția va putea fi vizitată timp de o lună, iar nouă celor care i-am pășit pragul nu ne rămâne decât datoria de a deveni un fel de ”povestași” a ceea ce ne-a plăcut și impresionat.
Vă invităm să pășiți în lumea Marinelei Măntescu!