„Serafimi”, expoziție de pictură, grafică și sculptură la Artoteca Bibliotecii Metropolitane București

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă vernisajul expoziției de pictură, grafică și sculptură, intitulată „Serafimi”, a artiștilor Florian Mihăilescu și Nicu Dumitrescu, joi, 9 iunie 2022, începând cu ora 18:00, la Artoteca BMB.

Florian Mihăilescu (n. 31 mai 1969, București) este absolvent al Academiei de Artă București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Specializarea Artă Murală, promoția 1997. Începând cu anul 1998 este membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare. Are multiple participări expoziționale în expoziții de grup, bienale, saloane naționale și internaționale, tabere de creație și expoziții personale. De asemenea, artistul are o experiență de 25 de ani de activitate didactică.

Nicu Dumitrescu (n. 9 decembrie 1958) a urmat cursurile Școlii Populare de Arte, secția pictură – sculptură. Din 2019 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare. Lucrările artistului au putut fi admirate în cadrul a numeroase expoziţii personale și de grup. De asemenea, în activitatea sa, a creat un număr considerabil de cadouri de protocol și modele de trofee pentru diverse instituții, firme şi organizaţii.

În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul curatorii expoziției Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice, Radu George Serafim, critic de artă și invitatul special Marius Tița, critic de artă.

Iubitorii de artă pot vizita expoziția de pictură, parte din Stagiunea Permanentă de Artă Plastică Temeiuri, în perioada 9 – 23 iunie a.c., de luni până vineri, între orele 09:00-17:00, la Artoteca BMB, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4.

 

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.