Biblioteca Metropolitană București contribuie la crearea unei mici biblioteci la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca

Peste 1500 de cărți de la Biblioteca Metropolitană București (BMB) au plecat duminică, 11 octombrie 2020, spre Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești – Vlașca, județul Teleorman.

Cărțile, transferate cu titlu gratuit, sunt destinate comunității din zonă şi contribuie la crearea unei mici biblioteci în cadrul Mănăstirii.

Lăcaşul a fost vizitat de delegaţia BMB, formată din Ramona Ioana Mezei, Director General, şi câţiva bibliotecari.

„Deși este o mănăstire „tânără”, am descoperit un loc fabulos care emană linişte şi credinţă și care are în frunte un Părinte Stareț cu har şi determinare, cu dragoste de Dumnezeu și de carte.” (Ramona Ioana Mezei, Director general al Bibliotecii Metropolitane București)

Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti – Vlaşca adăposteşte o părticică din moaştele Sfintei Maria Magdalena şi a fost ridicată în 2012, pe locul unui fost spital abandonat, la inițiativa Protosinghelului Sebastian Serdaru, Stareț al Mănăstirii Pantocrator.

Biblioteca Metropolitană București are printre obiectivele sale şi trimiterea de carte românească atât în ţară, cât şi peste hotare, acolo unde sunt comunităţi de români, pentru constituirea de biblioteci/colecţii de carte românească.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.