Ce se mai întâmplă pe la BMB în săptămâna 7-13 septembrie?

Instituţie de cultură ce sprijină activ permanent informarea, educaţia şi recreerea, Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) a pregătit pentru săptămâna 7-13 septembrie conținuturi diverse, prin intermediul echipei de bibliotecari. Răspunzând nevoilor publicului, atât în privinţa informării, cât şi a relaxării în perioada vacanţei şi a concediilor, bibliotecarii pregătesc şi publică zilnic pe platformele de socializare zeci informaţii ce variază din punct de vedere al conţinutului. 

Pentru publicul activ, 10 dintre filialele BMB oferă gratuit, în condiţii de siguranţă, servicii de bibliotecă de bază: înscriere, rezervare titluri, împrumut şi restituire. Dintre ele, cele care au mici grădini amenajate vor derula și mici evenimente în aer liber, bineînțeles cu un număr restrâns de participanţi şi obligatoriu cu locuri rezervate în avans. 

Astfel, în Filiala George Coşbuc, adolescenții vor avea ocazia să se întâlnească cu Larisa Gabriela Ciupitu, autoarea de numai 15 ani a cărții Atunci când sufletul vorbește”.

Artoteca BMB primeşte public în spațiul expozițional, de luni până miercuri, de la 12:00 la 18:00, iar joi şi vineri între orele 9:00-15:00. Simezele expun în această săptămână lucrările artistului Daniel Crăciun. Dacă nu aveţi timpul necesar unei vizite, bibliotecarii au pregătit postări zilnice pentru pagina de Facebook şi vă vor prezenta lucrările, virtual. 

Iubitorii muzicii clasice îşi pot rezerva de pe acum un loc la serata din cadrul proiectului „Opera la Bibliotecă”, ce va avea loc joi, 10 septembrie, în curtea Sediului Central – Mihail Sadoveanu, strada Tache Ionescu, Nr. 4.

Vizitatorii noștri vor observa cu siguranță că activitățile offline au și un corespondent virtual, în mediul online, prin intermediul celor 30 de pagini de Facebook din rețeaua filialelor Bibliotecii Metropolitane București. Publicul, indiferent de vârstă, este permanent invitat să (re)descopere informații din cele mai diverse domenii și să participe interactiv la un dialog deschis prin intermediul rubricilor #vremsastim sau „Noi întrebăm, voi răspundeți!”. 

Carpe… librum! 

În săptămâna următoare, adolescenţii vor găsi pe paginile BMB rubrici interactive care să le reamintească că timpul rezervat lecturii de loisir va fi cedat lecturilor obligatorii. Luni, Cărți cu iz de toamnă” sunt în discuţie pe pagina Filialei Ion Creangă, iar rubrica „Ce am mai citit” de pe pagina Filialei Costache Negruzi apare postată miercuri la trei ore diferite: 10:30, 15:30 şi 19:30. Filiala George Coşbuc continuă miercuri, dis-de-dimineaţă (ora 7:00), să-i provoace pe adolescenţi în cadrul rubricii „Ghicești…sau citești?” şi alte două teme de interes literar vor putea fi regăsite pe pagina Filialei Liviu Rebreanu: Adio, Margot de Diana Adamek (vineri, ora 18:00, în cadrul proiectului Promovăm literatura română”) şi Povestea slujitoarei de Margaret Atwood (sâmbătă, ora 10:00, în cadrul proiectului Carte sau film?”). Iar preadolescenţii vor putea găsi vineri (10:00), pe pagina Filialei Ion Neculce, câteva recomandări de carte în rubrica Cărți pentru copii”. 

 

Recomandările de carte pregătite de filiale pentru săptămâna 7-13 septembrie înclină către literatura modernă şi, ca un îndemn pentru a ne vizita, am menționat în dreptul fiecărui titlu recomandat în câte dintre cele 10 filiale poate fi găsit: pentru copii Pacostea de Ramona de Beverly Cleary (5 filiale), cărţi de loisirCrimă de mântuială de Raymond Chandler (8 filiale), Cioplitorul în piatră de Camilla Läckberg (9 filiale), Suflete pereche de Mary Balogh (9 filiale), Luna și focurile de Cesare Pavese (10 filiale), Florile de la mansardă de Virginia Cleo Andrews (6 filiale), Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao de Junot Diaz (7 filiale), Acasă de Marilynne Robinson (7 filiale), Nimeni nu se salvează singur de  Margaret Mazzantini (7 filiale), Toba de tinichea de Günter Grass (7 filiale) sau Afacerea Jivago. Kremlinul şi CIA în lupta pentru o carte interzisă de Peter Finn și Petra Couvée (2 filiale) şi câteva cărţi mai „serioase” cu multiple beneficii asupra dezvoltării personale – Trei săptămâni în Anzi de Marius Chivu (10 filiale), Scurtă istorie a timpului de Stephen W. Hawking (9 filiale), Voința de a crede și alte eseuri filosofice de William James (7 filiale) sau Avantajul inechitabil. Puterea educaţiei financiare: ceea ce şcoala nu te învaţă niciodată despre bani de Robert T. Kiyosaki (4 filiale). Catalogul online vă stă permanent la dispoziţie pe pagina BMB (bibmet.ro) şi vă reamintim că, în baza permisului, puteţi să rezervaţi orice titlu aflat în colecţiile celor 10 filiale deschise în prezent.

Câte-n lună şi în… cărţi!

Bibliotecarii BMB – care consideră curiozitatea a fi o calitate – au pregătit din nou rubrici care să satisfacă și cei mai avizi căutători de informații: „Curiozităţi” veți descoperi joi pe pagina Filialei Ion Creangă. Curiozităţi, de data aceasta literare, veţi descoperi pe pagina principală de Facebook a BMB marți (ora 10:00) în rubrica „Știați că? – Scriitorii sub lupă”.

Dacă dacă sunteţi dornici de o mică excursie literară, puteţi porni marți pe „Pe urmele scriitorilor” pe pagina Filialei George Topîrceanu (ora 14:00) și veţi ajunge din nou pe pagina principală de Facebook a BMB unde va fi postată o altă rubrică interesantă: „Fără biblioteci, nu există civilizație” (joi, ora 10:00).

Dar curiozitatea continuă pe paginile filialelor noastre… Filiala George Topîrceanu vă așteaptă luni (14:00) pe pagina sa cu rubrica „Inedit” , miercuri (14:00) vă dezvăluie „Întâmplări incredibile”, „În fiecare joi aflăm lucruri noi!”, vineri descoperiți noi „Curiozităţi”, iar sâmbătă vă prezintă câteva „Devize”.

Luni, veţi regăsi „Curiozități din lumea vie” pe pagina Filialei Gheorghe Șincai și veți afla informații despre animalele pe cale de dispariție de pe pagina Filialei Petre Ispirescu (18:00). Ne satisfacem curiozitatea la rubrica „Știați că” marți pe pagina Filialei Ion Creangă și duminică pe pagina Filialei Vasile Alecsandri, iar joi aflăm de pe pagina Filialei Bogdan Petriceicu Hasdeu lucruri interesante despre lumea în care trăim, respectiv „Forța furtunii”.

Marți, Filiala Gheorghe Șincai ne prezintă „101 Nume importante pentru secolul 20”, iar Filiala Costache Negruzzi, la orele 10:30 și 15:30, ne prezintă „Personalități feminine ale secolului XX”.

Încă mai e vacanţă şi atunci…

Pentru cei micuți, vineri, 11 septembrie, începând cu ora 10:00, atât pe platformele de socializare ale BMB (pagina oficială de Facebook, YouTube şi Instagram), cât şi pe cele ale Teatrului de păpuşi Licurici continuă cu noi poveşti seria spectacolelor online în cadrul proiectului „Licurici și… Tolba cu povești”

Pentru a-şi petrece timpul în vacanţă, copiii au posibilitatea de a urmări ateliere online, derulate în cadrul Proiectului „BiblioVacanţa”: pe pagina Filialei Marin Preda (luni, 11:30), pe pagina Filialei Petre Ispirescu marți (11:00) unde vom învăța cum să desenăm un elefant și joi, (12:00) unde copii pot asculta „Poveşti călătoare prin marea Vacanţă Mare” și pe pagina Filialei Dimitrie Cantemir (joi). De asemenea, copiii pot urmări miercuri un atelier de lectură „Lectura și arta la bibliotecă” pe pagina Filialei Ion Neculce (17:30) și un atelier pentru cei mici pe pagina Filialei Dimitrie Bolintineanu. Filiala Vasile Alecsandri vă aşteaptă miercuri cu activităţi educative şi distractive de la ora 16:00. Tot cu un atelier creativ vă așteaptă joi și Filiala Ion Neculce (13:00). Nici Filiala Ion Creangă nu se lasă mai prejos și vă invită miercuri „La joacă” unde vă oferă idei de jocuri și cărți cu activități, iar vineri dezvălui ce au citit copiii în vacanță și care a fost cartea lor preferată. 

Părinte… prezent!

Cu valul de interes stârnit printre părinţi, cursul-atelier online „Şcoala vieţii” continuă lunea, de la ora 18:00, de pagina Filialei Liviu Rebreanu. Prin intermediul platformei Zoom părinţii, din toate categoriile de vârstă, aleg să discute deschis despre relaţia părinte-copil sub atenta îndrumare a Ilenei Cercel – specialist în psihologie. 

Călători în jurul lumii virtuale

Pentru cei dornici de călătorii, Artoteca BMB vă așteaptă miercuri (16:00) pe pagina sa cu „Cele mai frumoase locuri din lume”, iar Filiala Lucian Blaga prezintă câteva „Minuni antice care rămân învăluite în mister” începând cu ora 09:00: miercuri, „Dwarka, orașul mitic din India” și vineri,  „Dolmenul din Menga, Spania”. Pe pagina Filialei Cezar Petrescu puteţi vizita joi „Abu Dhabi și Hotelul Burj al-Arab” (18:00), sâmbătă „Cetatea Enisala” din județul Tulcea pe pagina Filialei Lucian Blaga (09:00) și oraşul „Atena”, frumoasa capitală a Greciei, pe pagina Filialei Gheorghe Șincai.

Muzică și artă

Pe pagina principală de Facebook a BMB, iubitorii de muzică clasică sunt invitați din nou la operă, luni și vineri de la ora 12:00, unde vor putea viziona înregistrări inedite din cadrul proiectului Opera la Bibliotecă în interpretarea unor artiștii deosebit de talentaţi.

Artoteca publică în pagina sa, luni și marți (16:00) joi și vineri (13:00), articole în rubrica „Capodopere din Muzeele Lumii” și prezentări ale lucrărilor din expoziția curentă, „Ascensiuni și tensiuni cromatice”, aparținând artistului Daniel Crăciun, marți (12:00) și joi (09:00). Mici expoziții online de fotografii puteți admira miercuri (ora 11:00) pe pagina Filialei Petre Ispirescu sau vineri, ora 09:30, pe pagina Filialei Alexandru Odobescu

În acest mod, filialele BMB pun permanent la dispoziţia publicului informații cât mai variate, din toate domeniile cunoașterii – geografie, istorie, știință, artă muzicală sau teatrală, tururi virtuale, curiozități, activități și jocuri pentru copii, idei creative, informări despre evenimente importante petrecute de-a lungul vremii, despre personalități marcante, articole de interes și impact public etc. creând astfel o punte de comunicare culturală nu numai pentru utilizatorii BMB, ci pentru întreaga comunitate. 

Rămâneți conectați la Biblioteca Metropolitană București, la alternativa informativă a curentului cultural bucureștean!